Motive pentru care să-ți cumperi un câine

Nu știu dacă v-am mai povestit vreodată aici pe blog faptul că am acasă 4 prieteni necuvântători cărora nu-mi place să le spun niciodată animale de companie. Consider, în primul rând, că termenul ”de companie” nu se potrivește în acest context.

Nu mi-am luat 4 câini numai pentru a-i vedea în jurul meu, pentru a-mi ”ține companie”. Dacă aș fi vrut asta, cel mai probabil mi-aș fi luat un ficus căruia să-i șterg frunzele de praf când mă plictisesc. Sau mi-aș fi luat niște pești pe care să-i mai privesc în pauzele dintre articole.

Așa, trecând peste. Multe dintre cunoștințe m-au întrebat de ce nu mi-am luat nu știu ce rasă de câine a cărui întreținere lunară te costă mai mult decât chiria la apartament, de ce nu i-am dus la un dresor care să-i învețe să fie niște roboței care execută comenzile și tot așa.

Nu mi-am luat un câine scump, ”de rasă”, pentru că aceștia au mereu parte de tratament adecvat pentru că sunt ”de rasă”. Am adoptat 4 cățelusi a căror rasă este necunoscută, însă tind să cred că sunt o combinație între pechinez și altă rasă de câini de talie mică spre medie. Foarte mulți de acest gen ajung pe străzi, devenind maidanezi. Am ales că măcar lor să le ofer o viață perfectă, dacă nu toți au parte de astfel de tratamente.

Deși nu sunt la fel de deștepți ca un câine de 400 euro, am observat că sunt suficient de inteligenți cât să-i fi putut dresa să execute niște comenzi simple. Nu am făcut asta fiindcă mi-am dorit ca de comportamentul lor să fie responsabil propria lor minte, nu ordinele pe care le dau eu.

Mi-am luat câini pentru a mă disciplina pe mine însumi. Aceștia au nevoie de mâncare la timp, trebuie să fie plimbați, spălați, duși la veterinar periodic și toate acestea necesită timp. Mi-am creat un program pentru fiecare dintre activități și astfel m-am îmbunătățit la capitolul disciplină.

Un al doilea motiv care mă bucură că am făcut alegerea de a-i adopta este relaxarea și fericirea pe care ți-o aduc atunci când pur și simplu vezi aceste ființe. Pe restul vă las să le descoperiți singuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *