Toate durerile sunt nasoale, dar cea de dinți le întrece

Din fericire nu prea am avut probleme de sănătate la viața mea, deci nu prea sunt acomodat cu durerile. A, și o chestie pe care cu toții o știm mai e și faptul că bărbații rezistă la durere mult mai greu decât femeile, sau cel puțin așa e în majoritatea cazurilor.

Acum câteva luni însă am avut ghinionul vieții mele în materie de sănătate. :)) Mai exact am fost forțat de împrejurări să stau într-un loc unde erau foarte multe geamuri și uși deschise și, inevitabil, m-a prins curentul extrem de rău afectându-mi o mare parte din dantură. Deci, eu n-am avut niciodată cred dureri de dinți. Acum însă am avut niște dureri insuportabile, ceva ce n-am trăit în viața mea.

Am încercat prima dată, bineînțeles, cu medicina alternativă (sau leacuri băbești) și rezultatul a fost doar puțină ameliorare pe moment. Am trecut apoi la next level îndopându-mă cu pastile iar rezultatele au fost aceleași. Puțină ameliorare pe moment și nimic mai mult. Să nu mai zic că în paralel beam ceaiuri fierbinți întruna, măcar alea mă făceau să mă simt mai bine.

Am mai avut dureri (nu de dinți) la viața mea care mi s-au părut extrem de nasoale pe moment însă, acum cu pățania cu măselele, am ajuns la concluzia că nimic nu poatea fi mai rău decât durerile de dinți. Sau poate doar mi se pare mie fiindcă am fost foarte suferind din cauza asta. Nu știu, ce-i drept nici n-am avut parte de foarte multe tipuri de dureri. :))

Chiar vorbeam cu cineva pe tema asta, o femeie, și mi-a spus că durerile de dinți sunt pistol cu apă pe lângă durerea pe care o au ele, femeile, atunci când sunt nasc. Probabil așa e, n-am de unde să știu și e mai bine că nu am cum să aflu, chiar nu-s curios de o nouă durere în perioada apropiată. :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *